Prima întâlnire din 2017!

Ne aflăm deja spre finalul primei luni din 2017. Nici Proactivii n-au avut vacanță prelungită și n-au pierdut vremea! Tinerii din grupul de inițiativă s-au întâlnit în această lună și au stabilit următoarele acțiuni din acest an. Și pentru că mulți dintre ei sunt elevi în clasa a XII-a, ne vom ocupa de o acțiune de recrutare, în cadrul liceului, „Victor Jinga” din Săcele, pentru a avea alături de noi și alți elevi, dornici de a lucra în cartierul lor. Și ca această recrutare să fie cât mai pe gustul lor și cât mai aproape de ei, ne-am gândit la mai mult decât o simplă prezentare, ne-am gândit la o mică ștafetă de motive, totul cât mai interactiv și pe înțelesul tuturor. Am stabilit ceea ce le vom trasmite tinerilor, cum le vom spune și sperăm ca ei să ni se alăture, fără să stea prea mult pe gânduri.

Am repetat în aceste săptămâni și abia așteptăm să mergem la liceu! 🙂

Revenim cu mai multe detalii și fotografii!