Proactivii recrutează!

Și în această săptămână am continuat pregătirile pentru acțiunea de recrutare. Însă de ce avem nevoie de recrutare, înr-un astfel de grup de inițiativă? Pentru că noi credem că unde sunt mulți și puterea crește și astfel, putem face și mai multe lucruri bune, împreună. Avem nevoie și de alte opinii, de idei creative și de oameni sinceri și implicați, care pot deveni exemple pentru cei din jur. Un alt motiv este acela că elevii care fac parte acum din „Proactivi pentru Gârcini” sunt clasa a XII-a și trebuie să se axeze mai mult pe învățat și promovarea examenului ce îi așteaptă.

Vom merge la Liceul Tehnologic „Victor Jinga” din Săcele, pentru a ne prezenta elevilor de acolo,pentru a le spune câteva cuvinte despre ce înseamnă proactivitatea și voluntariatul, iar la final sperăm să formăm o echipă mai mare!

Dacă locuiești în cartierul Gârcini, ești un locuitor activ și responsabil, noi vrem să facem echipă! 🙂