Schimb de experiență Clubul Mamelor din Ferentari

P_20160804_161200O altă vizită programată pentru aceeași după-amiază de 4 august, petrecută la București, pentru unii dintre noi pentru prima dată, a fost și cea de la Clubul Mamelor din Ferentari, din cadrul Policy Center for Roma and Minorities. Am fost primiți cu căldură de cei de acolo, să le cunoaștem activitatea și să învățăm din experiențele lor. Ei activează de mai bine de șase ani în cartierul Ferentari și încearcă să găsească soluții în fața problemelor întâlnite în comunitate, atât la copii, tineri cât și la adulți, unde amintim problema abandonului școlar, a consumului de droguri, problema gunoiului, a violenței, a condițiilor dificile de trai și multe alte. Prima lor reușită a fost cea legată de parcul din zonă, pe care într-o perioadă scurtă de timp, alături de Primărie și localnici, au reușit să-l redeschidă, acum devenit un loc mult dorit de oameni. Pe lângă Clubul de Educație Alternativă, dedicat copiilor din cartier, a luat ființă și Clubul Mamelor, unde vin mame din comunitate, care fie au o problemă, fie dau o mână de ajutor, fie încearcă să găsească cele mai bune sfaturi pentru familiile lor. De asemenea, aceste mame se implică în acțiuni dedicate comunității lor, acum fiind parte activă a cartierului.

 Am discutat atât de multe, dar mai ales am învățat atât de multe, poveștile noastre fiind similare, cu oameni care au mentalități și condiții asemănătoare. Am plecat de acolo cu un bagaj plin, cu multe învățăminte, dar cel mai important cu multă încredere și am descoperit încă odată că, perseverând poți trece chiar și munții!

A fost o vizită mai mult decât utilă și le mulțumim celor de la Club pentru toate informațiile oferite și le urăm mult succes în viitor și îi așteptăm oricând la Săcele!

P_20160804_161136