Al doilea atelier la Școala Gimnazială nr. 5

P_20161020_163035Dacă este joi, atunci este ziua întâlnirii Proactivilor!

Săptămâna aceasta am continuat atelierele de la Școala Gimnazială nr.5 din Săcele, de data aceasta pentru clasele a V-a și a VIII-a. Am discutat cu ei despre problema gunoiului și despre importanța păstrării curățeniei în cartier. Am creat un mic arbore decizional cu ajutorul căruia am putut observa care sunt efectele acțiunilor noastre și cât de importante sunt deciziile pe care le luăm în fiecare zi. Ziua a continuat cu realizarea unui desen, legat de mediul în care trăiesc. Unii au desenat containere, alții flori, iar alții un cartier curat și fără gunoaie.

La final, fiecare copil a scris un mesaj pe vederile, din cadrul acțiunii noastre, unde destinatari sunt cei din Primăria Săcele, compania de salubrizare Cibin sau alte instituții publice județene.

Mulțumim conducerii Școlii Gimnaziale nr. 5 pentru tot sprijinul. Sperăm să revenim curând! 🙂

Galerie foto- atelier la școala 5